200 de ani de la nașterea artistului (11 ianuarie 1812 - 3 iunie 1887)
Pe culmea unui deal apare maiestuoasa siluetă a cetății – amplasată strategic, care deși este redată în partea dreaptă a lucrării, în plan mai îndepărtat, atrage atenția prin cele trei turnuri andosate, cu acoperiș conic, fiind pusă în valoare de întregul peisaj de tip vedută. Câteva case sunt poziționate la baza cetății, loc din care pornește și un drumeag – animat de personaje și cai – care coboară până la malul apei. Pe malul opus se zăresc patru personaje feminine care spală, iar în fundal, la stânga, apar munții. Dominant rămâne peisajul încărcat de poezie, specific epocii romantice, care fascinează prin meticulozitatea și finețea execuției, cu accent pe jocul de lumini și umbre – perfect dozat, care parcă te face să simți adâncimea apei. Orizontul este sugerat doar de albul planșei de hârtie, pe care sunt profilate elementele care compun peisajul. Litografia constituie un veritabil document artistic și istoric.
O parte din înregistrări sunt disponibile în prezent numai în limba română.